13. Domnul zice: "Cand se apropie de Mine poporul acesta, Ma cinsteste cu gura si cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, si frica pe care o are de Mine nu este decat o invatatura de datina omeneasca. (Isaia 29)
Desi scris acolo in context, pentru cei din poporul evreu cu mult timp in urma, cred ca sunt foarte multi chiar in ziua de azi care se incadreaza descrierii din pasajul amintit.
sâmbătă, 28 ianuarie 2012
vineri, 27 ianuarie 2012
O minciuna in mana?
inima lui amagita il duce in ratacire, ca sa nu-si mantuiasca sufletul si sa nu zica: "N-am oare o minciuna in mana?" (Isaia 44:20)
Acolo in cartea profetului Isaia, in context, e vorba despre inchinarea la idoli. Dar cred ca s-ar putea aplica si unor categorii din zilele noastre. Vai - cati spun in ziua de azi, in mod direct sau indirect, "nu exista Dumnezeu, aici pe pamant e raiul, aici e iadul". Unii chiar cred in fiinte superioare, poate chiar intr-un creator care n-are prea multe in comun cu Dumnezeul Bibliei. Altii il percep pe Dumnezeu intr-un mod nepotrivit: de exemplu, concepția panteistă susține că Dumnezeu este prezent în tot, identificându-se cu materia și universul, cu propriile sale creații, fiind schimbător și imperfect (chiar am un amic care sustine ideea respectiva).
Sunt amagiti, inselati, dusi in ratacire, exact cum o spune versetul de mai sus. Cum oare nu pot sa se intrebe daca nu cumva e o minciuna ce cred ei? Ce le spune glasul constiintei lor? Nu-i framanta oare "gandul vesniciei" pe care l-a asezat Dumnezeu in fiecare om? (Ecl. 3:11)
Acolo in cartea profetului Isaia, in context, e vorba despre inchinarea la idoli. Dar cred ca s-ar putea aplica si unor categorii din zilele noastre. Vai - cati spun in ziua de azi, in mod direct sau indirect, "nu exista Dumnezeu, aici pe pamant e raiul, aici e iadul". Unii chiar cred in fiinte superioare, poate chiar intr-un creator care n-are prea multe in comun cu Dumnezeul Bibliei. Altii il percep pe Dumnezeu intr-un mod nepotrivit: de exemplu, concepția panteistă susține că Dumnezeu este prezent în tot, identificându-se cu materia și universul, cu propriile sale creații, fiind schimbător și imperfect (chiar am un amic care sustine ideea respectiva).
Sunt amagiti, inselati, dusi in ratacire, exact cum o spune versetul de mai sus. Cum oare nu pot sa se intrebe daca nu cumva e o minciuna ce cred ei? Ce le spune glasul constiintei lor? Nu-i framanta oare "gandul vesniciei" pe care l-a asezat Dumnezeu in fiecare om? (Ecl. 3:11)
joi, 26 ianuarie 2012
Cum sa ma raportez la cei care vor sa-mi faca rau?
43. Ati auzit ca s-a zis: "Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau."
44. Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc,
45. ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.
46. Daca iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce rasplata mai asteptati? Nu fac asa si vamesii?
47. Si daca imbratisati cu dragoste numai pe fratii vostri, ce lucru neobisnuit faceti? Oare paganii nu fac la fel?
48. Voi fiti, dar, desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit. (Matei 5)
44. Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc,
45. ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.
46. Daca iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce rasplata mai asteptati? Nu fac asa si vamesii?
47. Si daca imbratisati cu dragoste numai pe fratii vostri, ce lucru neobisnuit faceti? Oare paganii nu fac la fel?
48. Voi fiti, dar, desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit. (Matei 5)
miercuri, 25 ianuarie 2012
Semn de aducere aminte
38. "Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le sa-si faca, din neam in neam, un ciucure la colturile vesmintelor lor si sa puna un fir albastru peste ciucurele acesta din colturile vesmintelor.
39. Cand veti avea ciucurele acesta, sa va uitati la el si sa va aduceti aminte de toate poruncile Domnului, ca sa le impliniti si sa nu urmati dupa poftele inimilor voastre si dupa poftele ochilor vostri, ca sa va lasati tarati la curvie.
40. Sa va aduceti astfel aminte de poruncile Mele, sa le impliniti si sa fiti sfinti pentru Dumnezeul vostru. (Numeri 15)
Un pasaj care, desi parcurs de mine de cateva ori inainte (prin citirea la rand a Bibliei), nu mi-a atras in mod deosebit atentia pana acum cateva luni. M-am gandit asa, ce semn distinctiv as putea alege, care sa nu para prea ciudat pentru ceilalti in zilele noastre. Mi s-a parut potrivita o bratara, vizitand un site de "cadouri crestine".
Care are un simbol oarecum raspandit in randurile crestinilor neo-protestanti din ziua de azi, din cate am observat. Este unul dintre cele mai vechi simboluri ale crestinilor, "Ichthys" - acronim in limba greaca de la cateva cuvinte care exprima pe scurt credinta crestina: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul. (sursa: wikipedia)
Ce rol are bratara? Sa fiu mai des constient de ceea ce sunt, prin harul lui Dumnezeu: un copil al Lui, cu o perspectiva diferita de a celor necredinciosi, cu o misiune diferita.
Un al doilea rol: pentru cei din jur. Poate ca unii dintre cei necredinciosi ma vor intreba despre simbol - o ocazie de a vorbi despre Domnul Isus. Sau poate voi ajunge sa vorbesc cu alti crestini necunoscuti, care vor recunoaste simbolul.
39. Cand veti avea ciucurele acesta, sa va uitati la el si sa va aduceti aminte de toate poruncile Domnului, ca sa le impliniti si sa nu urmati dupa poftele inimilor voastre si dupa poftele ochilor vostri, ca sa va lasati tarati la curvie.
40. Sa va aduceti astfel aminte de poruncile Mele, sa le impliniti si sa fiti sfinti pentru Dumnezeul vostru. (Numeri 15)
Un pasaj care, desi parcurs de mine de cateva ori inainte (prin citirea la rand a Bibliei), nu mi-a atras in mod deosebit atentia pana acum cateva luni. M-am gandit asa, ce semn distinctiv as putea alege, care sa nu para prea ciudat pentru ceilalti in zilele noastre. Mi s-a parut potrivita o bratara, vizitand un site de "cadouri crestine".
Ce rol are bratara? Sa fiu mai des constient de ceea ce sunt, prin harul lui Dumnezeu: un copil al Lui, cu o perspectiva diferita de a celor necredinciosi, cu o misiune diferita.
Un al doilea rol: pentru cei din jur. Poate ca unii dintre cei necredinciosi ma vor intreba despre simbol - o ocazie de a vorbi despre Domnul Isus. Sau poate voi ajunge sa vorbesc cu alti crestini necunoscuti, care vor recunoaste simbolul.
luni, 23 ianuarie 2012
Ioan Botezatorul: exemplu de simplitate si smerenie
Am auzit recent, intr-o predica, cateva ganduri cu privire la viata si misiunea lui Ioan Botezatorul. El e acela mentionat in cateva profetii ale Vechiului Testament, una din ele (cea a profetului Isaia) fiind reamintita in trei dintre Evanghelii ca un ecou:
Iata glasul celui ce striga in pustiu: "Pregatiti calea Domnului, neteziti-I cararile." (Matei 3:3, Marcu1:3, Luca 3:4)
Un lucru mi s-a parut foarte interesant: asemanarea lui Ioan cu profetul Ilie.
17. Va merge inaintea lui Dumnezeu, in duhul si puterea lui Ilie, ca sa intoarca inimile parintilor la copii si pe cei neascultatori la umblarea in intelepciunea celor neprihaniti, ca sa gateasca Domnului un norod bine pregatit pentru El." (Luca 1)
Chiar Domnul Isus Hristos, spune despre Ioan: daca vreti sa intelegeti, el este Ilie care trebuia sa vina. (Mat.11:14)
Cand Ahazia a cautat sa intrebe pe dumnezeul Ecronului daca se va vindeca, Dumnezeul cel adevarat il trimite pe Ilie sa mustre si sa-i pronunte sentinta pentru imparat. Iata cum il descriu oamenii lui Ahazia pe Ilie, cand li se cere acest lucru:
"Era un om imbracat cu o manta de par si incins cu o curea la mijloc." 2 Imparati 1:8
Si Ahazia il recunoaste: "Este Ilie, tisbitul."
Dupa aproape opt secole, il vedem pe Ioan:
A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. (Ioan 1:6)
Ioan purta o haina de par de camila, si la mijloc era incins cu un brau de curea. (Mat.3:4)
Ce asemanare, chiar si la imbracaminte!
Cu siguranta, sunt mai multe asemanari ale celor doi in ceea ce priveste modul de viata si misiunea lor. Vreau insa sa scot in evidenta doua aspecte din viata lui Ioan.
Primul dintre ele: smerenia. Ca roada a Duhului Sfant, aceasta ar trebui sa se manifeste mult mai vizibil in vietile crestinilor. Ioan incepuse lucrarea pentru care fusese trimis, multi oameni veneau la el, pocaindu-se si fiind botezati de el. Domnul Isus a venit si a continuat intr-un fel lucrarea aceasta printre oameni, iar Ioan spune in smerenia lui:
"Dupa mine vine Cel ce este mai puternic decat mine, caruia eu nu sunt vrednic sa ma plec sa-I dezleg curelele incaltamintei. (Marc.1:7)
Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez. (Ioan.3:30)
Al doilea aspect: simplitatea. Ioan Botezatorul traia o viata simpla, neobisnuit de simpla in acele zile. Modul lui de viata era mult diferit fata de al celorlalti din vremea lui. Ma intreb, oare in ce aspecte am putea trai principiul simplitatii in viata noastra, aici unde ne-a asezat (sau trimis) Dumnezeu, in aceste vremuri?
Imi aduc aminte de versurile unei cantari crestine, care se refera la acest principiu al simplitatii in cateva domenii diferite ale vietii de credinta:
Fii simplu in credinta si fara-mpotrivire
Cuvantul din Scriptura in viata sa-l primesti
Isus sa-ti fie totul: si viata si iubire
Si dor si nazuinta si tot ce-ti mai doresti.
Fii simplu in credinta: rosteste adevarul
Intreg, cu-nflacarare, pe orisiunde treci.
Cu-o vorba poti sa mangai, ca si Mantuitorul
El semana iubire - sa fii ca El in veci!
Fii simplu in lucrare: slujeste-n umilinta
Si nu cruta vreo truda, cand bine poti sa faci.
O lume in jur se pierde, straina de credinta
Arata-i Calea sfanta. Cum oare poti sa taci?
Fii simplu in durere: nu geme peste fire
In inima alinul de pace sa-l pastrezi.
Cand teapa te patrunde, rosteste: "Trandafire,
Iti vad de-acum petala!" si-n Domnul sa te-ncrezi!
Fii simplu la plecare: te-asteapta Casa Sfanta
In ceruri Preaiubitul, un loc ti-a pregatit.
Si sangele iertarii, in alb te invesmanta,
Cum vei ajunge-acolo? E simplu: te-a iubit!
Iata glasul celui ce striga in pustiu: "Pregatiti calea Domnului, neteziti-I cararile." (Matei 3:3, Marcu1:3, Luca 3:4)
Un lucru mi s-a parut foarte interesant: asemanarea lui Ioan cu profetul Ilie.
17. Va merge inaintea lui Dumnezeu, in duhul si puterea lui Ilie, ca sa intoarca inimile parintilor la copii si pe cei neascultatori la umblarea in intelepciunea celor neprihaniti, ca sa gateasca Domnului un norod bine pregatit pentru El." (Luca 1)
Chiar Domnul Isus Hristos, spune despre Ioan: daca vreti sa intelegeti, el este Ilie care trebuia sa vina. (Mat.11:14)
Cand Ahazia a cautat sa intrebe pe dumnezeul Ecronului daca se va vindeca, Dumnezeul cel adevarat il trimite pe Ilie sa mustre si sa-i pronunte sentinta pentru imparat. Iata cum il descriu oamenii lui Ahazia pe Ilie, cand li se cere acest lucru:
"Era un om imbracat cu o manta de par si incins cu o curea la mijloc." 2 Imparati 1:8
Si Ahazia il recunoaste: "Este Ilie, tisbitul."
Dupa aproape opt secole, il vedem pe Ioan:
A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. (Ioan 1:6)
Ioan purta o haina de par de camila, si la mijloc era incins cu un brau de curea. (Mat.3:4)
Ce asemanare, chiar si la imbracaminte!
Cu siguranta, sunt mai multe asemanari ale celor doi in ceea ce priveste modul de viata si misiunea lor. Vreau insa sa scot in evidenta doua aspecte din viata lui Ioan.
Primul dintre ele: smerenia. Ca roada a Duhului Sfant, aceasta ar trebui sa se manifeste mult mai vizibil in vietile crestinilor. Ioan incepuse lucrarea pentru care fusese trimis, multi oameni veneau la el, pocaindu-se si fiind botezati de el. Domnul Isus a venit si a continuat intr-un fel lucrarea aceasta printre oameni, iar Ioan spune in smerenia lui:
"Dupa mine vine Cel ce este mai puternic decat mine, caruia eu nu sunt vrednic sa ma plec sa-I dezleg curelele incaltamintei. (Marc.1:7)
Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez. (Ioan.3:30)
Al doilea aspect: simplitatea. Ioan Botezatorul traia o viata simpla, neobisnuit de simpla in acele zile. Modul lui de viata era mult diferit fata de al celorlalti din vremea lui. Ma intreb, oare in ce aspecte am putea trai principiul simplitatii in viata noastra, aici unde ne-a asezat (sau trimis) Dumnezeu, in aceste vremuri?
Imi aduc aminte de versurile unei cantari crestine, care se refera la acest principiu al simplitatii in cateva domenii diferite ale vietii de credinta:
Fii simplu in credinta si fara-mpotrivire
Cuvantul din Scriptura in viata sa-l primesti
Isus sa-ti fie totul: si viata si iubire
Si dor si nazuinta si tot ce-ti mai doresti.
Fii simplu in credinta: rosteste adevarul
Intreg, cu-nflacarare, pe orisiunde treci.
Cu-o vorba poti sa mangai, ca si Mantuitorul
El semana iubire - sa fii ca El in veci!
Fii simplu in lucrare: slujeste-n umilinta
Si nu cruta vreo truda, cand bine poti sa faci.
O lume in jur se pierde, straina de credinta
Arata-i Calea sfanta. Cum oare poti sa taci?
Fii simplu in durere: nu geme peste fire
In inima alinul de pace sa-l pastrezi.
Cand teapa te patrunde, rosteste: "Trandafire,
Iti vad de-acum petala!" si-n Domnul sa te-ncrezi!
Fii simplu la plecare: te-asteapta Casa Sfanta
In ceruri Preaiubitul, un loc ti-a pregatit.
Si sangele iertarii, in alb te invesmanta,
Cum vei ajunge-acolo? E simplu: te-a iubit!
Astazi salvator, maine judecator
Nu-i un lucru nou pentru noi: stim ca Domnul Isus Hristos va fi, in viitor, in postura de Judecator al lumii intregi.
Am auzit insa intr-o predica, recent, cat de mare e diferenta intre imaginea Mantuitorului de astazi, fata de cea a Judecatorului din viitor. Sa privim la cateva versete:
13. Si, in mijlocul celor sapte sfesnice, pe Cineva care semana cu Fiul omului, imbracat cu o haina lunga pana la picioare si incins la piept cu un brau de aur. [...]
17. Cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort. El Si-a pus mana dreapta peste mine si a zis: "Nu te teme! Eu sunt Cel Dintai si Cel de pe Urma,
18. Cel Viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor.[...]" (Apocalipsa 1)
Vedem cum a reactionat apostolul Ioan, "ucenicul iubit" al Domnului. Il recunostea pe Acela Care, cu zeci de ani in urma, calcase pe acest pamant. Il cunostea ca Mantuitor, plin de iubire fata de oameni. Insa acum, in vedenie, cat de diferita, cat de infricosatoare trebuie sa fi fost imaginea Lui ca Judecator, incat Ioan a cazut "la picioarele Lui ca mort"?
Un alt pasaj mi-a placut in mod deosebit:
5. Si unul din batrani mi-a zis: "Nu plange; iata ca Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David, a biruit ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei.
6. Si la mijloc, intre scaunul de domnie si cele patru fapturi vii si intre batrani, am vazut stand in picioare un Miel. Parea junghiat [...] (Apocalipsa 5)
Vedem doua imagini: Leu si Miel.
"Mielul junghiat": Jertfa de ispasire pentru pacatele noastre, Mantuitorul nostru.
"Leul": Biruitorul, Domnul (Stapanul), Judecatorul.
Imi mai vin in minte cateva versuri, care prezinta aceleasi doua imagini ale Domnului Isus:
"Eu sunt, Leul care vine!
astazi Mielul blând si mut,
dat la moarte pentru tine."
(Costache Ioanid - "Sapte usi")
Am auzit insa intr-o predica, recent, cat de mare e diferenta intre imaginea Mantuitorului de astazi, fata de cea a Judecatorului din viitor. Sa privim la cateva versete:
13. Si, in mijlocul celor sapte sfesnice, pe Cineva care semana cu Fiul omului, imbracat cu o haina lunga pana la picioare si incins la piept cu un brau de aur. [...]
17. Cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort. El Si-a pus mana dreapta peste mine si a zis: "Nu te teme! Eu sunt Cel Dintai si Cel de pe Urma,
18. Cel Viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor.[...]" (Apocalipsa 1)
Vedem cum a reactionat apostolul Ioan, "ucenicul iubit" al Domnului. Il recunostea pe Acela Care, cu zeci de ani in urma, calcase pe acest pamant. Il cunostea ca Mantuitor, plin de iubire fata de oameni. Insa acum, in vedenie, cat de diferita, cat de infricosatoare trebuie sa fi fost imaginea Lui ca Judecator, incat Ioan a cazut "la picioarele Lui ca mort"?
Un alt pasaj mi-a placut in mod deosebit:
5. Si unul din batrani mi-a zis: "Nu plange; iata ca Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David, a biruit ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei.
6. Si la mijloc, intre scaunul de domnie si cele patru fapturi vii si intre batrani, am vazut stand in picioare un Miel. Parea junghiat [...] (Apocalipsa 5)
Vedem doua imagini: Leu si Miel.
"Mielul junghiat": Jertfa de ispasire pentru pacatele noastre, Mantuitorul nostru.
"Leul": Biruitorul, Domnul (Stapanul), Judecatorul.
Imi mai vin in minte cateva versuri, care prezinta aceleasi doua imagini ale Domnului Isus:
"Eu sunt, Leul care vine!
astazi Mielul blând si mut,
dat la moarte pentru tine."
(Costache Ioanid - "Sapte usi")
joi, 19 ianuarie 2012
Raceala necredintei?
(Apocalipsa 3)
14. Ingerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: "Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat, Inceputul zidirii lui Dumnezeu:
15. "Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot!
16. Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea.
17. Pentru ca zici: "Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic", si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol,
18. te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatat prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi.
19. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna, dar, si pocaieste-te!
Cu referire la pasajul de mai sus:
Vedem ca Domnul vrea mai degraba raceala necredintei decat o stare "calduta". Intr-adevar, inima necredinciosului care nu cunoaste pe Domnul Hristos poate fi cuprinsa de har. Dragostea lui Dumnezeu poate sa-i topeasca gheata inimii. La cel necredincios, nepasarea fata de Domnul Hristos vine din necredinta. Omul nu-l cunoaste si de aceea nu-i pasa de El.
Dar sa pretinzi ca ai credinta si ca-L cunosti; sa marturisesti ca esti credincios si totusi sa fii nepasator fata de El, acesta e un lucru pe care nu-l poate suferi: aceasta este fatarnicie. Nu ramane decat o judecata (condamnare) groaznica: "sa fii varsat", lepadat. [...] (sursa: cartea "Biserica - schita a istoriei ei timp de aproape douazeci de secole", volumul 1)
14. Ingerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: "Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat, Inceputul zidirii lui Dumnezeu:
15. "Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot!
16. Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea.
17. Pentru ca zici: "Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic", si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol,
18. te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatat prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi.
19. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna, dar, si pocaieste-te!
Cu referire la pasajul de mai sus:
Vedem ca Domnul vrea mai degraba raceala necredintei decat o stare "calduta". Intr-adevar, inima necredinciosului care nu cunoaste pe Domnul Hristos poate fi cuprinsa de har. Dragostea lui Dumnezeu poate sa-i topeasca gheata inimii. La cel necredincios, nepasarea fata de Domnul Hristos vine din necredinta. Omul nu-l cunoaste si de aceea nu-i pasa de El.
Dar sa pretinzi ca ai credinta si ca-L cunosti; sa marturisesti ca esti credincios si totusi sa fii nepasator fata de El, acesta e un lucru pe care nu-l poate suferi: aceasta este fatarnicie. Nu ramane decat o judecata (condamnare) groaznica: "sa fii varsat", lepadat. [...] (sursa: cartea "Biserica - schita a istoriei ei timp de aproape douazeci de secole", volumul 1)
miercuri, 18 ianuarie 2012
bezna necredintei
Stateam de vorba cu un amic, cu cativa ani mai mic decat mine.
Pornind de la o gluma oarecum legata de evenimentele descrise in Apocalipsa lui Ioan, am incercat sa-i spun cateva detalii despre viziunea biblica a sfarsitului lumii. Mi-a raspuns ca "poate n-o sa fie ca-n Biblie", adaugand: "nu prea-s credincios... nu prea cred in cate ar trebui sa creada un pusti normal de varsta mea".
Discutand cu el in cotinuare, despre existenta lui Dumnezeu, i-am zis ceva inspirat dintr-o replica auzita intr-un film cunoscut mie si lui, care suna cam asa: "zici ca nu pot dovedi ca Dumnezeu exista, dar nici tu nu poti dovedi contrariul (ca nu exista Dumnezeu)". Mi-a raspuns: "nu aceia care nu cred trebuie sa dovedeasca, ci ceilalti; parerea mea".
Am continuat discutia si s-a dovedit a fi nu tocmai scurta, dar ma opresc aici cu relatarea, ca sa trag concluzii. Omul modern necredincios tinde sa respinga credinta in Dumnezeu, pentru ca nu-i place ideea unei pedepse dupa moarte (chiar i-am spus acest lucru respectivului amic). Prefera "intunericul" necredintei, decat lumina care-i arata unde se indreapta el. Dar vai de el! Daca nu crede ca "iazul de foc", pedeapsa vesnica exista, necredinta asta nu-l va ajuta. Poate doar ii va da o umbra de siguranta oarba ca "nu va fi nimic dincolo", asta pana va fi nevoit sa paseasca "dincolo". Mai degraba se amageste singur. Sau, mai bine zis, e amagit de Satan.
Inchei cu un vers dintr-o poezie crestina care spunea, cu referire la pacate:
"Unul singur nu se iartă niciodată: necredinta!"
Pornind de la o gluma oarecum legata de evenimentele descrise in Apocalipsa lui Ioan, am incercat sa-i spun cateva detalii despre viziunea biblica a sfarsitului lumii. Mi-a raspuns ca "poate n-o sa fie ca-n Biblie", adaugand: "nu prea-s credincios... nu prea cred in cate ar trebui sa creada un pusti normal de varsta mea".
Discutand cu el in cotinuare, despre existenta lui Dumnezeu, i-am zis ceva inspirat dintr-o replica auzita intr-un film cunoscut mie si lui, care suna cam asa: "zici ca nu pot dovedi ca Dumnezeu exista, dar nici tu nu poti dovedi contrariul (ca nu exista Dumnezeu)". Mi-a raspuns: "nu aceia care nu cred trebuie sa dovedeasca, ci ceilalti; parerea mea".
Am continuat discutia si s-a dovedit a fi nu tocmai scurta, dar ma opresc aici cu relatarea, ca sa trag concluzii. Omul modern necredincios tinde sa respinga credinta in Dumnezeu, pentru ca nu-i place ideea unei pedepse dupa moarte (chiar i-am spus acest lucru respectivului amic). Prefera "intunericul" necredintei, decat lumina care-i arata unde se indreapta el. Dar vai de el! Daca nu crede ca "iazul de foc", pedeapsa vesnica exista, necredinta asta nu-l va ajuta. Poate doar ii va da o umbra de siguranta oarba ca "nu va fi nimic dincolo", asta pana va fi nevoit sa paseasca "dincolo". Mai degraba se amageste singur. Sau, mai bine zis, e amagit de Satan.
Inchei cu un vers dintr-o poezie crestina care spunea, cu referire la pacate:
"Unul singur nu se iartă niciodată: necredinta!"
marți, 17 ianuarie 2012
Start
M-am tot gandit in ultima vreme sa scriu pe un blog cate ceva: din gandurile mele, ale altora (auzite sau citite pe undeva), poezii, versuri de cantari s.a.m.d, in general lucruri care mi-au fost de folos intr-o anumita perioada.
Vizitand recent blogurile unor tineri crestini, cred ca am primit motivatia potrivita (si suficienta) pentru asta.
Vizitand recent blogurile unor tineri crestini, cred ca am primit motivatia potrivita (si suficienta) pentru asta.
De ce sa scriu aici? Motivul principal, pentru mine: sa-mi pastrez amintiri in cuvinte. Recitind ce-am scris, sa vad cum gandeam si priveam lucrurile in trecut. Si, de ce nu, poate ca unora le vor fi de folos unele randuri scrise pe-aici (cel putin asa sper).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
