Cumpatarea si intelesul ei corect

Este o greşeală să gîndeşti că creştinii ar trebui să fie abstinenţi; mahomedanismul este o religie a abstinenţei, nu creştinismul. Desigur, poate să fie de datoria unui anumit creştin, sau a oricărui creştin, la un moment dat, să se abţină de la băuturi tari, fie pentru că este genul de om care nu poate să bea fără să bea prea mult, fie pentru că vrea să dea banii aceia săracilor, fie pentru că este împreună cu oameni care sînt înclinaţi spre beţie şi nu trebuie să-i încurajeze prin faptul că bea el însuşi. Dar ideea importantă este că el se abţine pentru un motiv bun, de la ceva ce el nu condamnă şi de care îi place să-i vadă pe alţi oameni bucurîndu-se. Una dintre trăsăturile unui anumit tip de om rău este că el nu poate renunţa la un lucru fără ca să vrea ca toţi ceilalţi să renunţe la lucrul acela. Aceasta nu este calea creştină. Un anumit creştin poate găsi potrivit să renunţe la tot felul de lucruri pentru anumite motive speciale — să renunţe la căsătorie, la carne, la bere, la filme; dar în momentul cînd el începe să spună că acele lucruri sînt rele în ele însele, sau cînd începe să-i desconsidere pe ceilalţi oameni care le folosesc, el este pe o cale greşită.
(Clive Staples Lewis, "Crestinismul redus la esente")

Impaca-te cu fratele tau, apoi vino si adu-ti darul!

Insusi Domnul Isus ne invata ca daca ii spunem fratelui sau semenului nostru cuvinte jignitoare, nu mai are rost sa ne rugam [pentru altceva], deoarece Dumnezeu nu ne mai asculta (Matei 5:21-24). De asemenea, apostolul Pavel scrie ca daca minti, sau furi, sau te manii si vorbesti vulgar, Il intristezi pe Duhul Sfant (Efeseni 4:25-32) si astfel relatia ta cu Dumnezeu este blocata. Prin urmare, daca ai facut din relatia ta cu Dumnezeu

Decizii cu motivatii corecte?

Stim cu totii situatii cand am facut vreun pacat si pe urma am incercat sa-i gasim scuze si motivatii unde n-ar fi trebuit sa le cautam. Mai grav a fost cand am crezut noi insine ca am si gasit acele scuze si motivatii.
Spunea cineva: "cele mai rele minciuni sunt acelea pe care ni le spunem noua insine si chiar ajungem sa le credem".
Cam asa stau lucrurile si cu deciziile pe care le luam, fara sa analizam suficient de mult sau suficient de obiectiv si cu rugaciune. Ne place sa credem ca luam decizii bune. Nu ne place cand diferite persoane sau situatii ne ridica semne de intrebare cu privire la deciziile pe care le-am luat deja. Sau cu privire la motivatiile pentru care am facut-o.
S-ar putea sa fi fost decizii gresite - ne asumam riscul sa le consideram corecte? Sau s-ar putea sa fi fost decizii corecte, dar din motivatii gresite. Ce ne facem?