Stim cu totii situatii cand am facut vreun pacat si pe urma am incercat sa-i gasim scuze si motivatii unde n-ar fi trebuit sa le cautam. Mai grav a fost cand am crezut noi insine ca am si gasit acele scuze si motivatii.
Spunea cineva: "cele mai rele minciuni sunt acelea pe care ni le spunem noua insine si chiar ajungem sa le credem".
Cam asa stau lucrurile si cu deciziile pe care le luam, fara sa analizam suficient de mult sau suficient de obiectiv si cu rugaciune. Ne place sa credem ca luam decizii bune. Nu ne place cand diferite persoane sau situatii ne ridica semne de intrebare cu privire la deciziile pe care le-am luat deja. Sau cu privire la motivatiile pentru care am facut-o.
S-ar putea sa fi fost decizii gresite - ne asumam riscul sa le consideram corecte? Sau s-ar putea sa fi fost decizii corecte, dar din motivatii gresite. Ce ne facem?
Mergem inainte, cautand sa ne atribuim calitati care sa ne sustina ideea ca "n-am gresit cu nimic"? Ne credem curajosi, consideram ca am facut "ceea ce trebuia", fara sa stam sa analizam obiectiv si cu rugaciune?
Cum am putea sa stim ca am facut "ceea ce trebuia", daca n-am asteptat raspunsul Domnului? Sau cum am putea sa stim daca au fost motivatiile gresite, chiar daca decizia e corecta, daca nu cunoastem voia Domnului si nu-L lasam sa ne arate cum vede El lucrurile?
